MAT: Înscrierile în cadrul schemei de minimis pentru incoming încep chiar din prima zi a noului an

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) anunță că înscrierile în cadrul schemei de minimis pentru incoming încep în prima zi a anului 2023. „Premieră în România, chiar din prima zi a anului viitor! Vom deconta parțial, de la bugetul de stat, cheltuielile agențiilor de turism care au organizat sejururi în țara noastră pentru vizitatorii străini, cu o durată de cel puțin 4 nopți. Programul are un scop clar – valorificarea incomingului, ca activitate de export și, prin stimularea operatorilor econimici de profil, ne dorim ca rezultat atragerea unui număr cât mai mare de turiști de peste hotare, inclusiv o creștere a încasărilor provenite din această ramură economică. Înscrierile se vor face exclusiv online, așa cum a devenit tradiție, de această dată prin intermediul unui formular electronic de înscriere, disponibil pentru consultare pe site-ul ministerului”, a declarat ministrul de resort, Constantin-Daniel Cadariu, citat într-un comunicat al MAT.

Agențiile de turism organizatoare, care au avut activitate de incoming în anul calendaristic anterior mai mare de 200 de turiști străini, vor putea beneficia de sprijin financiar, de la bugetul de stat, după cum urmează: ● 40 euro pentru fiecare turist străin care a achiziționat și plătit, în anul anterior depunerii, printr-o agenție organizatoare de turism de incoming în România, direct sau printr-un partener extern, un sejur turistic sau circuit de cel puțin 4 nopți de cazare în România; ● suplimentar 2 euro pentru fiecare noapte petrecută în plus, peste cele 4, în cadrul aceluiași sejur sau circuit turistic.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

Leave your comment