Sesiunea extraordinară a examenului de aptitudini, 25–27 noiembrie 2022

Pentru înscrierea la examenul de aptitudini, stagiarii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Regulamentul privind organizarea și desfășurarea examenului de aptitudini pentru accesul la profesia de expert contabil și contabil autorizat vor depune la filiala CECCAR în cadrul căreia s-a efectuat stagiul sau la filiala de domiciliu, un dosar care să cuprindă:

 

  1. a) cerere de înscriere la examenul de aptitudini, semnată olograf, în original;
  2. b) copia certificată pentru conformitate cu originalul a diplomei care atestă finalizarea studiilor superioare în cadrul unui program de studii universitare în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, sau echivalent, în științe economice, pentru candidații înscriși la examenul de expert contabil,  respectiv a diplomei de bacalaureat sau echivalent pentru candidații înscriși la examenul de contabil autorizat, recunoscute de ministerul de resort;
  3. c) copia certificată pentru conformitate cu originalul a actului de identitate;
  4. d) copia certificatului de căsătorie, în cazul în care numele înscris pe actele de studii nu coincide cu numele din actul de identitate, certificată pentru conformitate cu originalul.
  5. e) certificat de cazier judiciar valabil, în original;
  6. f) adeverință medicală care să ateste capacitatea de exercițiu deplină, în original;
  7. g) două fotografii tip C.I.;
  8. h) dovada achitării taxei de înscriere, respectiv c/v în lei la cursul BNR din ziua plăţii a 175 Euro pentru expert contabil și 125 Euro pentru contabil autorizat;
  9. i) certificat de stagiu emis de filiala CECCAR în cadrul căreia s-a efectuat stagiul, în original;
  10. j) cererea de înscriere ca membru CECCAR condiționată de promovarea examenului de aptitudini (prevăzută de art. 15, alin. (2), lit.j. din Regulamentul de aptitudini);
  11. k) acordul GDPR, conform anexei;
  12. l) acord inregistrare audio-video, conform anexei.

 

Certificarea copiei pentru conformitate cu originalul pentru documentele prevăzute la lit. b) - d) se realizează de către personalul CECCAR. Candidatul va prezenta la depunerea dosarului aceste documente în original sau copie legalizată, iar după certificarea copiei pentru conformitate cu originalul, originalul sau copia legalizată se returnează titularului.

 

Data limită până la care candidații pot depune dosarul de înscriere la sesiunea extraordinară a examenului de aptitudini este 17 octombrie 2022.

 

Candidații care au participat și nu au reușit să promoveze examenul de aptitudini în cursul anului 2022 vor beneficia pentru sesiunea 25 - 27 noiembrie 2022 de taxe reduse, după cum urmează:

 

Pentru categoria expert contabil:

  1. 550 de lei pentru candidații care optează pentru susținerea a trei probe în sesiunea extraordinară;
  2. 450 de lei pentru candidații care optează pentru susținerea a două probe în sesiunea extraordinară;
  3. 300 de lei pentru candidații care optează pentru susținerea unei probe în sesiunea extraordinară.

 

 

Pentru categoria contabil autorizat:

  1. 375 de lei pentru candidații care optează pentru susținerea a două probe în sesiunea extraordinară;
  2. 300 de lei pentru candidații care optează pentru susținerea unei probe în sesiunea extraordinară.

 

Taxa rămâne la valoarea inițială de 175 euro pentru expert contabil, respectiv 125 euro pentru contabil autorizat, pentru candidații care nu au participat la nicio sesiune, ordinară sau extraordinară, din cadrul aceluiași an calendaristic.

 

Taxa de înscriere la examen poate fi achitată în contul CECCAR RO59BTRLRONCRT0V25815601

 

În temeiul reglementărilor în vigoare, respectiv art. 10, alin. (5) – (7) și art. 11, alin. (5) – (7) stagiarii care au participat la sesiunea ordinară a examenului de aptitudini din martie 2022 și au obținut minim nota 6 la cel puțin una dintre probe vor putea susține în sesiunea din noiembrie 2022 probele pentru care optează.

 

De asemenea, pentru stagiarii care au participat la sesiunea extraordinară din mai 2022, recunoașterea probelor se va face doar în condițiile în care au participat și la sesiunea ordinară a examenului de aptitudini din martie 2022 și au obținut minim nota 6 la cel puțin una dintre probe.

 

 

Pentru a veni în sprijinul candidaților, înscriși la examenul de aptitudini, sesiunea 25 – 27 noiembrie 2022, CECCAR organizează cursuri gratuite de pregătire în perioada 17.10.2022 – 02.11.2022.

 

 

Structura probelor de examen:

 

Candidat categoria Expert contabil Ziua de organizare a probelor de examen Pondere în nota finala a probei % Corespondentul disciplinelor de examen cu disciplinele studiate în anii de stagiu
 
Vineri – 25 noiembrie 2022, Proba 1

(3 ore)

Contabilitate 90% Contabilitate şi raportare financiară,

Contabilitate managerială

Standarde Internaționale de Raportare Financiară

Contabilitatea altor tipuri de entitati

Contabilitatea operațiunilor de fuziune, divizare, dizolvare si lichidare

Etica 10% Etica anul I, II, III
Sâmbătă – 26 noiembrie 2022, Proba 2

(3 ore)

Fiscalitate 80% Fiscalitate

Fiscalitate avansată

Drept 10% Dreptul afacerilor

Dreptul muncii

Expertiză contabilă 10% Expertiză contabilă
Duminică – 27 noiembrie 2022, Proba 3

(3 ore)

Control intern, audit și asigurare 40% Audit, revizuire, alte servicii de asigurare şi servicii conexe

Guvernanţa corporativă, managementul riscurilor si control intern

Management, analiză și evaluarea afacerii 60% Finanţe şi management financiar

Managementul performanţei

Evaluarea afacerii/întreprinderii

 

 

 

Candidat categoria Contabil autorizat Ziua de organizare a probelor de examen Pondere in nota finala a probei % Corespondentul disciplinelor de examen cu disciplinele studiate în anii de stagiu
Vineri – 25 noiembrie 2022, Proba 1

(3 ore)

Contabilitate 90% Contabilitate şi raportare financiară,

Contabilitate managerială

Contabilitatea altor tipuri de entitati

Contabilitatea operațiunilor de fuziune, divizare, dizolvare si lichidare

Etica 10% Etica anul I, II, III
 
Sâmbătă – 26 noiembrie 2022, Proba 2

(3 ore)

Fiscalitate 80%  

Fiscalitate

Drept 10% Dreptul afacerilor

Dreptul muncii

Analiza financiară a afacerii/întreprinderii 10% Finanţe şi management financiar

Managementul performanţei