În urmă cu câteva zile, în presă au apărut informații bazate, conform celor precizate de autorul articolului, pe discuții din social media, cu privire la implicarea Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) într-un așa-zis protest care să afecteze conformarea fiscală voluntară.
Până la acest moment, CECCAR nu a fost contactat de redacția care a publicat articolul pentru a oferi un punct de vedere oficial pe acest subiect.
Totodată, precizăm că opiniile oficiale exprimate de CECCAR se regăsesc pe propriile canale oficiale de comunicare.
Menționăm faptul că informațiile prezentate în articolul amintit cu privire la implicarea CECCAR în acțiuni care să afecteze conformarea fiscală voluntară nu aparțin organismului profesional.
Având responsabilitatea etică de a acționa in interes public și de a oferi servicii de calitate clienților, profesioniștii contabili reprezentați de CECCAR sunt implicați activ în creșterea gradului de conformare fiscală voluntară.
Cu privire la proiectul de ordonanță ce vizează modificarea Codului fiscal, CECCAR a înaintat punctul de vedere Ministerului Finanțelor și Guvernului. CECCAR a atras atenția asupra potențialelor efecte negative asupra mediului de afaceri, inclusiv asupra liber-profesioniștilor, a unor astfel de decizii „șoc”, subliniind importanța unei analize atente a costului de oportunitate pentru a lua decizii bine fundamentate și a unei abordări prudente, echilibrate și transparente în modificarea politicilor fiscale.
În contextul dificil al finanțelor publice, efortul de echilibrare a bugetului de stat este o necesitate pentru asigurarea funcționării corespunzătoare a serviciilor publice și a implementării politicilor sociale, pentru asigurarea stabilității sociale și securității economice. CECCAR reiterează importanța menținerii unui cadru fiscal predictibil și stabil, care să pună accent pe susținerea dezvoltării microîntreprinderilor și întreprinderilor mici și mijlocii, să promoveze profesionalismul în mediul de afaceri prin sprijinirea liber-profesioniștilor, să stimuleze companiile mari ca, pe lângă profiturile financiare, să genereze beneficii sociale și de mediu pentru comunitățile în care activează, toate acestea pentru a facilita dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România și sprijinirea unei creșteri economice inteligente în beneficiul tuturor cetățenilor.
Acționând în interes public, CECCAR – adept al dialogului constructiv – va întreprinde toate demersurile pentru ca drepturile și interesele liber-profesioniștilor din domeniul financiar-contabil să fie apărate.
În final, CECCAR își exprimă convingerea că o analiză minuțioasă a costului de oportunitate a măsurilor propuse, cu implicarea mediului de afaceri și a profesioniștilor în domeniul financiar-contabil, este esențială pentru a identifica soluții echitabile și sustenabile, care să echilibreze interesele bugetului de stat cu nevoile mediului de afaceri, să sprijine dezvoltarea economică durabilă și să asigure bunăstarea societății. Liber-profesioniștii din domeniul financiar-contabil pot aduce o perspectivă valoroasă asupra impactului pe care astfel de măsuri fiscale îl pot avea asupra economiei, fluxului de capital, investițiilor și dezvoltării durabile a companiilor.
ContaȚi pe Noi! ContaȚi, cu Noi! Întotdeauna!
Despre noi
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), cu o istorie de peste 100 de ani, este singurul organism profesional care reprezintă și gestionează profesia contabilă din România. CECCAR este cel mai mare organism profesional de profil din Sud-Estul Europei, reprezentând peste 35.000 de membri experți contabili și contabili autorizați.
Cu reprezentare în fiecare județ al țării, inclusiv în Municipiul București, CECCAR este membru al celor mai importante organizații profesionale de profil de la nivel mondial IFAC (International Federation of Accountants) – și european – Accountancy Europe și ETAF (European Tax Adviser Federation).
CECCAR își propune să promoveze profesionalismul și etica în domeniul financiar-contabil, inclusiv conformarea fiscală voluntară și să susțină dezvoltarea inteligentă și sustenabilă a mediului de afaceri în România.
Pentru mai multe informații accesați pagina oficială de Facebook.