Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 26 septembrie 2022

Primele discuții între statele membre privind taxele legate de criza energetică

Statele membre UE au început să discute cele două taxe legate de criza energetică pe care Comisia Europeană le-a propus la 14 septembrie, pe baza unui prim text de compromis al președinției cehe a Consiliului UE. Referitor la limitarea veniturilor pentru generatorii de electricitate care înregistrează costuri sub prețul pieței en gros, documentul elaborat de Cehia menține plafonul prevăzut de Comisie, respectiv 180 de euro /MWh. Totuși, acesta propune ca statele membre să poată stabili un plafon mai ridicat pentru producătorii de electricitate care pot demonstra că nivelul actual al costurilor depășește 180 de euro/MWh. Cu privire la contribuția de solidaritate temporară pentru industria bazată pe combustibili fosili, proiectul de compromis menține rata de 33% prevăzută de Comisie. De asemenea, acesta adaugă faptul că statele membre ar trebui să poată înlocui acest instrument cu „măsuri naționale echivalente”. Proiectul de compromis a fost discutat de ambasadorii statelor membre la UE miercuri, 21 septembrie, cu scopul de a ajunge la un acord politic în cadrul ședinței extraordinare a miniștrilor energiei din UE care va avea loc la 30 septembrie. Totodată, potrivit raportărilor, Comisia Europeană plănuiește să transmită o comunicare statelor membre săptămâna aceasta, în care să prezinte noi măsuri pentru abordarea creșterii prețurilor la energie, în special tratând plafonarea prețurilor la gaze, securitatea surselor de energie ale UE și lichiditatea piețelor la termen ale electricității.

OCDE: Politica fiscală joacă un rol esențial pentru reacția la șocul creșterii prețurilor la energie

Politica fiscală joacă un rol esențial în contextul în care țările încearcă să promoveze o redresare economică în urma pandemiei de COVID-19 și să răspundă la impactul creșterilor rapide ale prețurilor la energie, potrivit unui nou raport OCDE publicat miercuri, 21 septembrie. Raportul monitorizează evoluțiile în timp ale politicii fiscale și oferă o perspectivă asupra celor mai recente tendințe în materie de reformă fiscală. Printre altele, acesta constată că reformele fiscale – în special reduceri ale impozitelor pe forța de muncă și stimulente fiscale mai generoase pentru întreprinderi – s-au numărat printre principalele instrumente de politică pe care țările le-au utilizat pentru a stimula și promova redresarea economică în urma pandemiei. Pe măsură ce prețurile la energie au crescut abrupt începând cu a doua jumătate a anul 2021, țările s-au mișcat rapid pentru a proteja gospodăriile și întreprinderile prin furnizarea unui sprijin fiscal temporar – inclusiv tăieri de impozite – și prin diminuarea măsurilor de stimulare existente care ar putea contribui la inflație. Impozitul pe venit și contribuțiile la asigurările sociale au fost reduse în 2021 în aproape toate țările acoperite în raport, cele mai multe reduceri vizând gospodăriile cu venituri mai mici pentru a sprijini ocuparea forței de muncă și a furniza beneficii pentru cei angajați. Cele mai importante reforme în materie de TVA s-au concentrat pe economia digitală și comerțul electronic, inclusiv progrese semnificative în domeniul facturării electronice și a dispozițiilor privind raportarea digitală, explică raportul.

ICRICT emite un plan de măsuri fiscale pentru combaterea inflației

Într-o declarație publicată marți 20 septembrie, Comisia independentă de reformă a impozitării companiilor la nivel internațional (ICRICT) a făcut apel la guverne să implementeze măsurile fiscale de urgență pentru a combate criza actuală și inflația. În special, aceasta recomandă impozitarea profiturilor extraordinare ale companiilor care beneficiază în urma crizei și a pandemiei, incluzând, dar fără a se limita, la sectorul energetic, precum și impunerea unei suprataxe pentru firmele care practică prețuri mult peste costuri. Totodată, ICRICT a criticat lipsa de ambiție a acordului OCDE privind impozitarea minimă a întreprinderilor. „Mai degrabă decât să aștepte ca „acordul fiscal global” al Cadrului Incluziv al OCDE/G20 să depășească impasul politic în care se află, țările ar trebui să introducă măsuri pentru a impozita întreprinderile mari implicate în activități transfrontaliere și cu un grad ridicat de digitalizare”, transmite ICRICT. Comisia sugerează măsuri alternative pentru țările în dezvoltare, cum ar impozite progresive pentru serviciile digitale și revizuirea politicilor și tratatelor fiscale.

Programul Grupului de lucru privind Codul de conduită sub președinția cehă

În mandatul președinției cehe a Consiliului UE, Grupul de lucru privind Codul de conduită în domeniul impozitării va monitoriza evoluțiile practicilor administrative de la nivelul statelor membre, va continua revizuirea măsurilor fiscale anunțate de statele membre în cadrul procesului de înghețare și eliminare și va continua monitorizarea efectelor reale ale unor regimuri pentru care s-a decis o monitorizare regulată, potrivit unui program de lucru publicat joi 22 septembrie. Grupul va continua activitatea la nivel tehnic pentru a evalua efectele asupra activității sale ale acordului internațional încheiat privind impozitarea minimă efectivă, inclusiv asupra criteriilor UE de includere pe listă. Totodată, va continua să lucreze în vederea avansării reformei Codului de conduită, transmite Grupul. Următoarea revizuire a listei UE privind jurisdicțiile necooperante este prevăzută în cadrul Consiliului Ecofin din octombrie.

Eurodeputații fac apel la Irlanda să avanseze în legătură cu Pilonul II

O delegație de eurodeputați din subcomisia pentru chestiuni fiscale (FISC) a Parlamentului European s-a aflat la Dublin pe 19 și 20 septembrie pentru a se întâlni cu reprezentanții principalelor instituții, precum și părți interesate din sectorul privat cum ar fi Apple, Google, Microsoft și Meta. Discuțiile le-au permis eurodeputaților să strângă informații referitoare la climatul fiscal din Irlanda, precum și să sublinieze în fața autorităților necesitatea de a implementa reforme fiscale importante, au explicat aceștia în cadrul unei declarații de presă. La sfârșitul vizitei, președintele subcomisiei FISC, eurodeputatul Paul Tang, a declarat: „Ne bucurăm să aflăm că Irlanda rămâne dedicată implementării acordului privind o reformă fiscală globală. Totuși, dreptul de veto al Ungariei nu ar trebui să ne împiedice să avansăm. Facem apel la guvernul irlandez să se alăture coaliției statelor membre care sunt pregătite să treacă la următoarea etapă”.

Sursă foto: European Tax Adviser Federation – ETAF