Autorizarea/Modificarea societăţilor

Autorizarea/Modificarea societăţilor

 

Recodificare conform CAEN Rev.3 

Începând cu 1 ianuarie 2025 a intrat în vigoare Ordinul Institutului Național de Statistică nr. 377/2024, care a actualizat Clasificarea activităților din economia națională – CAEN.

INS a elaborat versiunea revizuită a CAEN, respectiv CAEN Rev.3.
Această versiune asigură un raport de 1:1 cu NACE – Nomenclatorul de activități utilizat în cadrul Comunității Europene – Rev.2.1 (implementat la nivel european începând cu 1.01.2025), conform REGULAMENTULUI DELEGAT (UE) 2023/137 AL COMISIEI din 10 octombrie 2022 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1893/2006 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Nomenclatorului statistic al activităților economice NACE a doua revizuire. Regulamentul prevede inclusiv un calendar de implementare.

Pentru a veni în sprijinul mediului de afaceri, Ministerul Justiției a emis ordinul nr. 2938/C/2024, care stabilește o procedură simplificată pentru actualizarea obiectului de activitate.

Această schimbare presupune ca societățile comerciale, persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale (II) și întreprinderile familiale (IF) să-și actualizeze obiectul de activitate în conformitate cu noua clasificare.

 

Lista actualizată a codurilor CAEN Rev. 3 ce pot fi autorizate de societățile membre CECCAR

În acest context, Consiliul superior al CECCAR a emis hotărârea nr. 25/800/14.01.2025, care stabilește lista completă a codurilor CAEN Rev. 3 care pot fi autorizate pentru societățile membre CECCAR, potrivit OG nr. 65/1994, cu modificările și completările ulterioare.

Lista completă a codurilor CAEN actualizate, împreună cu descrierea acestora conform Eurostat (traducerea în limba română fiind realizată automat cu ajutorul inteligenței artificiale) pot fi vizualizate mai jos.

De asemenea, formularele CECCAR necesare pentru înființarea sau modificări la nivelul societăților membre au fost actualizate și sunt disponibile pe site-urile filialelor.

 

Explicație coduri conform CAEN Rev. 3 (Nace Rev. 2.1) traduse automat cu ajutorul inteligenței artificiale

Document original în limba engleză al Eurostat, cu explicația codurilor Nace Rev. 2.1


Descarcă formularele necesare pentru înființarea sau modificări la nivelul societăților membre CECCAR


 

Autorizarea societăților

1. Condiţii privind înscrierea societăţilor de expertiză contabilă şi contabilitate:

Pentru înscrierea unei societăţii de profil în Tabloul CECCAR este necesară respectarea următoarelor condiţii prevăzute de art. 9 din O.G. 65/1994, republicată, şi ROF CECCAR, respectiv:

– societatea să aibă ca obiect de activitate exercitarea profesiei de expert contabil şi/sau de contabil autorizat;

– majoritatea acţionarilor sau asociatilor să fie experţi contabili/contabili autorizaţi şi să detină majoritatea actiunilor sau a părtilor sociale (minim 51% din capitalul social) şi totodată consiliul de administratie al societăţii comerciale să fie ales, în majoritate, dintre acţionarii sau asociaţii membri ai Corpului;

– acţiunile să fie nominative şi orice nou asociat sau acţionar să fie admis de adunarea generală;

– obiectul de activitate al unei societati de expertiză contabilă poate să cuprindă pe lângă clasa CAEN 6920 – “Activităţi de contabilitate şi audit financiar consultanţă în domeniul fiscal” şi activitati din clasele CAEN, potrivit celor menţionate în:

2. Conţinutul dosarului de înscriere:

Dosarul de înscriere al unei societăţi de expertiză contabilă/contabilitate trebuie să cuprindă, pe lângă documentele emise de filiala de domiciliu, următoarele:

– actele societatii (certificatul de înregistrare, actul constitutiv, certificatul constatator, încheierea Directorului Oficiul Registrului Comerţului/rezoluţia);

– declaratia pe proprie raspundere, cererea de inscriere, declaratia privind functionarea societatii de expertiza contabila/contabilitate si fisa pentru societati comerciale completate de reprezentantul legal al societatii (formulare standard, anexate)

– dovada achitării taxei de înscriere în Tabloul Corpului a societăţii;

– copie a carnetului/legitimației de membru CECCAR al/a reprezentantului legal.