Sprijin financiar pentru stimularea înființării și dezvoltării IMM-urilor

Se au în vedere ediția a treia a programului Start-Up Nation și o a doua posibilă etapă a măsurii pentru domeniul HoReCa; ♦ Au fost aduse, de asemenea, modificări referitoare la aplicarea Testului IMM

Executivul a adoptat miercuri, 16 februarie, două acte normative de interes pentru mediul de afaceri. Este vorba despre Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii și Ordonanța de urgență pentru stabilirea unor măsuri bugetare în vederea sprijinirii sectorului IMM.

„Mediul de afaceri trebuie să beneficieze de întreaga susținere a statului român în mod echitabil și transparent. Plecând de la această premisă, astăzi a fost adoptat cadrul normativ primar pentru a putea stimula înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii cu noi forme de sprijin. Este vorba despre Start-Up Nation, ediția a treia, și o a doua posibilă etapă a măsurii HoReCa. Și nu ne oprim aici. Am făcut primii pași pentru a putea implementa și «Programul de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii», cu o sursă bugetară reprezentată de sumele acumulate în contul de tranzit deschis la CEC Bank SA în cadrul proiectului «Programul Româno-Elvețian pentru IMM-uri», provenite din rambursarea creditelor de către beneficiarii IMM-uri”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului și Turismului, citat într-un comunicat al ministerului de resort.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.