MF va prelungi finanțarea antreprenorilor români prin Programul IMM Invest

Ministerul Finanțelor (MF) își propune să contribuie semnificativ la menținerea afacerilor în economie și relansarea activității prin prelungirea până la 30 iunie 2022 a valabilității Programului IMM Invest și a subprogramului IMM Agro, potrivit unui comunicat al instituției. În acest context, a fost elaborat și publicat în consultare publică un proiect de OUG pentru modificarea și completarea OUG nr. 110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie – IMM INVEST ROMÂNIA și pentru modificarea Schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, aprobată prin art. II din OUG nr.42/2020, și a OUG nr. 16/2021 pentru modificarea și completarea OUG nr.110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie – IMM INVEST ROMÂNIA, precum și pentru modificarea și completarea Schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, aprobată prin art. II din OUG nr. 42/2020 și a art. 164 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii.

Potrivit proiectului, se majorează, de asemenea, plafoanele de finanțare în sectorul pescuitului și acvaculturii, în domeniul producției primare de produse agricole și în sectorul alimentar.

Până în octombrie 2021, prin IMM Invest România au fost acordate garanții de stat de peste 19 miliarde lei, din care 1,33 miliarde lei în cadrul subprogramului Agro IMM Invest.

„Guvernul României consideră prioritară finanțarea sectorului IMM și va acorda tot sprijinul pentru facilitarea accesului companiilor la creditare, aceasta fiind modalitatea cea mai eficientă de a obține efecte antrenante în economie, cu un minim de resurse publice. Continuarea Programului IMM INVEST va contribui la păstrarea locurilor de muncă existente, va menține sau chiar va ajuta dezvoltarea IMM-urilor beneficiare. IMM INVEST este un program indispensabil pentru companiile afectate grav de criza COVID, iar în situația actuală domeniile de activitate afectate puternic de efectele economice generate de pandemie au nevoie de continuarea măsurilor de susținere”, a subliniat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.