Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a publicat pe site-ul instituției, pentru consultare, un proiect de Hotărâre pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr.110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – IMM INVEST ROMÂNIA, aprobate prin HG nr.282/2020. Potrivit inițiatorilor proiectului, principalele modificări propuse au în vedere transpunerea și corelarea la nivelul normelor de aplicare aprobate prin HG nr.282/2020, cu modificările și completările ulterioare, a modificărilor efectuate la nivelul OUG nr.110/2017, care au format obiectul de reglementare a OUG nr.143/2020, și care au avut în vedere implementarea la nivelul programului a modificărilor schemei de ajutor de stat instituită prin Programul IMM – Invest aprobate de Comisia Europeana, care a emis decizia de autorizare C92020 5555 din 7 august 2020.
Intervențiile legislative propuse vizează, după cum se precizează în Nota de fundamentare a proiectului, următoarele aspecte detaliate la nivelul normelor de aplicare a Programului IMM INVEST ROMÂNIA:
▪ modificarea titlului actului normativ, în concordanță cu modificările aduse titlului normei primare, astfel: HOTĂRÂRE pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie – IMM INVEST ROMÂNIA;
▪ modificarea perioadei de subvenționare a dobânzii pentru o perioadă fixă de 8 luni, astfel încât și IMM-urile care au accesat Programul într-o etapă ulterioară să beneficieze de aceleași avantaje precum cele acceptate în prima etapă;
Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.